Tu ce ai făcut pentru tine anul acesta?

Tu ce ai făcut pentru tine anul acesta?

tu ce ai facut pentru tine anul acesta

– Sunt în București, vrei să ne vedem? I-am scris eu.

– Pe bune? Mă întreabă el.

– Da! Vrei sau nu vrei, e simplu, dragule. L-am lămurit eu.

– Vin, vin! Spune-mi unde ești și lasă-mi o oră și jumătate la dispoziție. M-ai surprins, dar abia aștept să ne vedem.

Îl așteptam într-un tricou care abia dacă îmi trecea de fund. Pe peretele dinspre răsărit se afla o oglindă mult prea mare pentru gusturile mele. Văzându-mă în ea, am observat că m-am îngrășat. Cele 3-4 kilograme în plus s-au transformat în 6-7 kilograme puse pe coapse, abdomen, brațe, obraji. Uh, m-am cam rotunjit, mi-am spus eu după ce mi-am dat tricoul jos pentru a mă observa mai bine. Dar nu, nu m-a apucat panica din această cauză. Pentru el n-ar fi contat în vecii vecilor greutatea mea. Din diverse motive are o slăbiciune pentru mine, iar ochii lui mă privesc întotdeauna cu drag și poftă.

În ultimul an am trecut prin diverse schimbări și mi-am îndeplinit toate obiectivele pe care mi le-am propus. Am devenit o micuță antreprenoare, m-am dezvoltat personal și profesional, mi-am scos din sistem aproape tot ce era nociv (m-am lăsat inclusiv de fumat de 3 luni), mi-am luat mașină, am obținut permisul de conducere, iar lucrurile nu se vor opri aici, până în decembrie o să mai dau startul unui proiect important și probabil că mă voi liniști o perioadă. 2016 a fost cel mai bun an al meu, din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că mi-am scăpat din frâu greutatea. Mă simt excepțional din toate punctele de vedere, însă pentru că nu mi-am refuzat nicio plăcere culinară și m-am lăsat de fumat, se pare că m-am îngrășat.

Da, el n-a dat importanță kilogramelor mele și nici nu mă raportez vreodată la el sau la ce-i place lui, dar pentru că sunt o eroină, așa cum mă numesc în gând, ar fi cazul să-mi remodelez corpul cu aceeași ambiție și determinare cu care mi-am reașezat viața, gândurile și sentimentele. Eu obțin întotdeauna ceea ce-mi doresc, așa că noul meu obiectiv se cheamă: remodelare corporală. Am două opțiuni, fie merg pe rețeta clasică în care mănânc puțin și dau din fund la o sală de fitness, fie apelez la serviciile unor profesioniști și urmez niște proceduri de slăbit potrivite mie.

Tu ce ai alege, calea grea sau calea ușoară?

M-am cam studiat în acea oglindă și nu mi-a plăcut ce am văzut, tocmai de aceea am ajuns la concluzia că îmi doresc rezultate rapide, nedureroase și fără prea mult efort. Întrebarea este, oare e posibil așa ceva fără să-mi pun în pericol sănătatea fizică? Bineînțeles că se poate! Dacă aleg un salon de remodelare corporală modern, am toate șansele să slăbesc rapid, frumos și sănătos. Ca o divă ce sunt (glumesc, știți?!), pot urma următoarele proceduri: drenaj limfatic, cavitație, radiofrecvență, liposucție, electrostimulare, vacuum, masaj, lipoliza chimică, împachetări în tunel infraroșu sau criolipoliza. Ce-i drept, criolipoliza îmi face cel mai mult cu ochiul pentru că este o procedură extrem de bună și eficientă, non-invazivă, fără incizii sau anestezie, fără efecte secundare, care nu doare și nu implică nicio perioadă de recuperare. În plus, această metodă de slăbire se face cu un echipament modern și performant. Criolipoliza reduce definitiv grasimea prin înghețarea celulelor adipoase. După ce sunt înghețate, acestea „mor” și sunt eliminate de organism în câteva săptămâni. Sunt de ajuns 3 ședințe de criolipoliză pentru a slăbi cele 6 kilograme de care vreau să scap.

Nu fug de durere ca dracul de tămâie, dar dacă pot evita suferința și efortul fizic, de ce n-aș face-o?! Nu sunt genul de femeie care să-și dea duhul la sala de fitness. Pasiunea și puterea mi le dedic altor lucruri. Așa sunt eu, așa e Dama Fără Secrete, delăsătoare din acest punct de vedere, dar ce bine că s-au inventat saloanele astea minune de înfrumusețare care pot transforma rățuștele plinuțe ca mine în rățuște slăbuțe și atrăgătoare. Atunci când sala de forță, dietele și masajul nu mai dau rezultate, zic că există zeci de alte soluții pentru a-ți redobândi silueta de invidiat. Din păcate nu mai putem folosi banala scuză „nu pot să slăbesc, am o problemă”. În ziua de azi oricine poate slăbi, așadar, acesta este noul meu obiectiv, să slăbesc 6 kilograme în 4 luni.

O să pot, clar da! Și o s-o fac, evident, pentru mine! 🙂

Tu ce ai făcut pentru tine anul acesta?

Ce urmează să mai faci pentru tine?

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele

nu mai astepta cu limba scoasa cuvintele mele

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

În timp ce-mi trăgeam chiloții pe mine îmi spuse:

– O să scrii și despre mine?

– Păi vrei să scriu? L-am întrebat eu râzând, crezând că se teme de acest lucru. În fond, era un bărbat care urma să se căsătorească, nu avea nevoie de o nebună care să facă o pasiune pentru el. Mă cunoștea de ani de zile, însă eu credeam că nu mă cunoaște deloc. L-am judecat greșit, ce-i drept. De fapt avea cam prea multă încredere în mine.

Mare greșeală!

– Mi-ar plăcea să scrii despre mine, dar să nu dai nume. Mi-ar plăcea să citesc felul în care ai perceput tu momentele noastre, să văd cum ai simțit tu atingerile mele.

– Dar am mai scris despre tine și-n trecut, i-am zis eu încercând să scap de această „temă” pe care nu mi-o doream. Știam că avea nevoie de mine ca să-l fac să se simtă bărbat, însă nu mă gândeam că avea să mi-o ceară direct. Simțea nevoia de validare, voia să se simtă din nou un mascul alfa, tânjea după perioada în care fusese dorit de mai multe femei. Dar eu eram atât de defectă în acel moment încât… habar n-aveam pe ce lume trăiesc, darămite să descriu o partidă drăguță de sex.

Îmi amintesc acea perioadă în care și eu, ca și altele, visam la el și mi-l doream. Ba chiar într-un timp am fost prietenă cu o femeie care îl iubea fantastic. Oh, mi se întorcea pielea pe dos de fiecare dată când ea îmi povestea unele chestii intime despre ei. Atât de tare îl voiam și eu… Dar uite așa, rând pe rând, toate i-am trecut prin brațe. Eu la ani distanță, dar tot acolo am ajuns. Amândoi ne-am dorit acest lucru încă de când am avut primul contact. Mi se păruse ATÂT de atrăgător, dar de fapt era… un bărbat copil. Copleșitor de dulce și de afectuos.

– Da, dar atunci ți-ai imaginat cum ar fi dacă am face…, iar acum chiar poți descrie cum a fost să facem…

– Hmmm… mi se pare echitabil. Eu te-am chemat ca să mă ajuți să uit, tu ai venit din curiozitate, pentru că-ți doreai de mult, dar și pentru că voiai să vezi cum arați prin ochii și prin sentimentele mele. Știi, de obicei scriu doar despre trecutul meu, despre bărbații care nu o să mai ajungă vreodată prin patul meu, i-am zis eu cuibărindu-mă lângă el în pat și trăgând cu nesaț din țigara electronică pe care o fumam la acea vreme. O să scriu și despre tine dacă asta îți dorești, i-am zis eu privindu-l în ochi și atingându-i cu vârful degetelor falusul aproape erectil.

– Asta înseamnă că nu o să ne mai vedem? Mă întrebă el făcând ochii aceia copilăroși mai mari decât erau deja.

– Nu știu, i-am spus eu sărutându-l, dar știind că nu aveam să mă mai culc cu el vreodată.

Și uite așa astăzi am realizat că scriu doar despre trecut, niciodată despre prezent. În momentul în care încep să scriu pe blog despre un bărbat, de fapt afișez un semn clar că el începe să devină parte din trecutul meu. Dintr-un motiv sau altul, el încetează să mai fie bărbatul de care eu am nevoie. Când trăiesc ceva frumos, nu simt nevoia să scriu despre acel om. Prezentul mi se pare atât de prețios încât nu vreau să îl transform în trecut dezvăluindu-l și afișându-l public pe blog.

Blogul este un cuțit cu două tăișuri pentru mine. Cine îl citește fie ajunge să se teamă de mine, de ce aș putea scrie sau de ce ar putea citi, fie ajunge să-și dorească cu ardoare să-l fac „nemuritor” și-atunci îmi piere mie interesul. Dacă o să cunosc vreodată un bărbat care să accepte adevărul despre mine, să știe cine sunt, de unde vin, ce scriu și unde scriu, dar care să nu-și dorească să scriu despre el și chiar să-mi interzică aceast lucru, îmi va câștiga respectul. Până acum nu mi-a zis nimeni – să nu scrii despre mine…

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

După ce te-am iubit, mai putem fi prieteni?

prieteni

După ce te-am iubit, mai putem fi prieteni? Mi-e greu să cred, căci te-am iubit, tu știi, ca o nebună, obsesiv! Tocmai de aceea nu, nu cred că mai putem fi prieteni. Nu există prietenie după iubire furtunoasă, așa cum din prietenie nu se naște niciodată o dragoste pătimașă. Da, știu! Noi întâi am fost prieteni. Dar nu înțelegi?! Am fost prieteni pe jumătate! La modul bolnav. Nu știu dacă ți-ai dat seama, am fost prieteni, dar m-am îndrăgostit de tine și m-am reîndrăgostit de nu știu câte ori. M-am îndrăgostit de tine și mi-a trecut nebunia de vreo trei-patru ori până când ți-am mărturisit. Așa că n-aș putea să-ți garantez vreodată o prietenie sinceră. Sunt incapabilă, dragule.

Așadar, după ce s-au iubit, oamenii pot fi prieteni? Depinde cât de obsesivă, bolnavă și nebună a fost relația. Dacă au trăit o legătură cumințică, sănătoasă, liniștită și lină, da, oamenii pot fi prieteni. Așa este normal și sănătos, să dorești fericirea celui pe care l-ai iubit și să accepți la timp că relația voastră s-a încheiat. Dai dovadă de maturitate atunci când accepți faptul că nu vă mai este bine împreună. Fericirea celuilalt este importantă, la fel de importantă ca și fericirea ta. Dar dacă el este fericit acolo și nu lângă tine, acceptă. Acceptă și bucură-te pentru el dacă poți. Cei care iubesc pun liniștea și bucuria celuilalt mai presus de orice dorință, vis sau fantezie personală. Nu e poveste când un „nebun” îi redă libertatea altui nebun pentru a fi fericit cu altcineva și se și simte bine făcând asta. Cam așa de „tâmpit” arată dragostea adevărată și sănătoasă.

Nu iubești un om pentru că e lângă tine, îl iubești pentru că îl iubești. Prezența lui în viața ta nu este o condiție a iubirii, este cel mult o consecință a dragostei. Așadar, dacă v-ați iubit și nu mai puteți fi împreună, prietenia este posibilă numai dacă n-ați împins relația până la ultimul punct al distrugerii. Dacă v-ați omorât unul pe altul, dacă v-ați răzbunat, dacă v-ați nimicit, dacă v-ați jignit, dacă v-ați amenințat și blestemat, cum ați mai putea rămâne prieteni?! Unii dintre noi recurgem la astfel de metode distructive pentru a ucide dragostea, pentru a trece mai ușor peste despărțire, pentru a ne asigura că închidem orice cale de întoarcere în trecut. Distrugerea și degradarea sunt măsuri de precauție pentru unii. Doar că…

Ideea este că uneori nici ura nu poate stinge dragostea. Din păcate poți iubi și urî un om în aceeași măsură, însă prietenia nu mai este posibilă atunci când v-ați înjunghiat sufletele fără milă. Prietenia este posibilă doar atunci când s-a păstrat decența, bunul simț, respectul și omenia, dacă ați încălcat toate aceste „bariere”, speri în zadar la prietenie. Ea nu mai este posibilă.

Tot ce poți face este să mergi înainte. Pentru noi, ăștia bolnavi cu mintea și cu sufletul, prietenia e o agonie, un chin în plus, un purgatoriu. Așa că ducă-se! De ce să-mi fii prieten când eu te-aș iubi și omorî în egală măsură?!

 

Fără încredere nu trec nici strada

fara incredere nu trec nici strada

Fără încredere nu trec nici strada.

Puțini sunt oamenii în care am încredere absolută. Sunt puțini, dar sunt genul de oameni cu care aș merge până la capătul lumii fără să pun întrebări, fără să am îndoieli și fără să îmi fie teamă. Da, se poate să ai atât de multă încredere într-un om. Nu am nevoie de nicio asigurare ca să am încredere, de niciun cuvânt. Mă simt în singuranță. Totul este liniște. Pace. Protecție.

Cred în mine cu toată ființa.

– Dacă X s-ar întoarce, cum ai reacționa? Ce ai face? I-ai răspunde?

L-am căutat de nenumărate ori, dar știu, simt, că nu îi mai pot oferi nimic. Adevărul este că azi, după un an și ceva în care nu am mai vorbit, realizez că nu mai am niciun sentiment. I-aș răspunde, dar nu i-aș mai putea oferi nimic din tot ceea ce i-am dăruit pentru că… nu mai încredere. Nu mai am încredere, iar fără încredere nu sunt capabilă să trec nici strada, darămite să ofer prietenie, respect, sinceritate, dragoste, înțelegere, compasiune și așa mai departe. Nu îi mai pot fi nimic pentru că în permanență m-aș întreba dacă mă minte. Oamenii mint gratuit adesea. Aș avea îndoieli și nu aș fi capabilă nici de înțelegere și nici de compasiune. Nu pot să mai cred din nou într-un om care mi-a furat violent toată încrederea mea în el. Chiar dacă nu ne-ar mai lega nimic erotic, tot nu aș putea să mai cred vreun cuvințel sau vreo promisiune. Totul se reduce la zero.

Dragostea nu e de ajuns.

Sunt atâția oameni care se iubesc cu adevărat. Se iubesc pătimaș și cu toate acestea nu sunt împreună sau nu pot fi împreună. Și-au pierdut încrederea. Nu mai cred în ei. Nu se mai cred unul pe altul. Nu mai sunt sinceri unul cu altul. Nu își mai respectă alegerile și promisiunile. Se tem de ei, de reacțiile lor și de tot ce ar putea face. Se tem de nou. Le este frică și rănesc fără să își dorească asta. Vor să ofere iubire, dar de fapt provoacă suferință cu nemiluita pentru că se tem și pentru că și-au pierdut orice fărâmă de încredere.

Încrederea este fundația iubirii.

Când nu mai există încredere nu mai există nimic. Nu mai există respect, nu mai există tragere de inimă, nu mai există sinceritate, nu mai există libertate, nu mai există nimic din tot ceea ce înseamnă o relație frumoasă, deplină. Dragostea, deși împărtășită, este un efort continuu pe care îl fac ambii parteneri, în egală măsură. Dar mai vor să construiască?! Mai vor să tragă în același sens? Ajung la acea teribilă întrebare: „oare merită sacrificiul?”. Fără încredere se instalează îndoiala, iar cu îndoială în suflet viața și dragostea nu pot fi trăite.

Fără încredere lupta, îndârjirea și încăpățânarea de a fi cu cineva este o suferință permanentă. Mai des suferi decât ești fericit/ă.

Te-ai lins pe bot

te-ai lins pe bot

Te-ai lins pe bot…

Păi da, sunt tot o femeie și mă buuucur al dracului de tare că nu am cel mai rar nume. Pentru prima dată mă bucur că am un nume relativ comun. Și când numele meu o să-ți ardă limba, păi să te lingi pe buze. Să te lingi pe buze cu poftă și să te încerce, dragule, o mie de stări. Nici tu să nu știi ce ai. Să te apuce toate căldurile amintindu-ți… știi tu ce trebuie să-ți amintești ca să te simți copleșit. Amintește-ți confesiunile, promisiunile, adevărurile și minciunile, faptele și sentimentele, sărutările și atingerile ACELEA. Toate astea te vor face să rememorezi acel frumos pe care ni l-am oferit unul altuia.

Îmi plac bărbații cu memorie de elefant! 😀

Știi când îți dai seama că degeaba îți lingi buzele? Atunci când realizezi că nu mai există nici măcar o portiță de intrare în viața celuilalt. Atunci îți dai seama că de fapt te-ai lins pe bot. Da! Te-ai lins pe bot! S-au dus partidele de sex minunate. S-au dus escapadele. S-a sfârșit iubirea. S-au terminat nopțile în care vorbeați până dimineața. S-au dus mesele amuzante pe iarbă. La revedere pasiune și tremur. S-a epuizat încrederea. Nu mai este acolo ca să te asculte, să îți dea un sfat sau să te facă să te simți cel mai special om de pe pământ.

Noi, femeile declarative, poate că suntem obositoare și epuizante, dar să nu uităm că avem acel dar incontestabil de a face omul să se simtă important și deosebit în cel mai incredibil mod. Una timidă așteaptă, noi luăm. Una cumințică se rușinează, noi dovedim cu vârf și îndesat. Una tinerică visează, noi acționăm cu atâta curaj și pasiune încât… speriem. Acum râd! La dracu’! Cum să nu râd când îmi amintesc câte prostii am făcut „din iubire”.

Dacă auzi vreodată: „sunt nebună după tine”, să fugi!

La naiba, iar am revenit la veșnica întrebare: oare eu am iubit vreodată cu adevărat?! Oare pe el l-am iubit sau a fost doar o obsesie pentru că m-a bătut la fundul gol, fără să realizez, și m-a obligat să mă ling pe bot când eu de fapt credeam că îmi ling buzele?! Nu pot să îmi dau seama nici acum ce a fost sau dacă a fost…

Uh, e bine că nimeni nu uită pe nimeni. Nu uită nici cel care a fost lăsat în urmă și nici cel care a mers înainte.

Nu te mai căuta în articole, dragule! 🙂

De ce ajung bărbații scârbe?!

de ce ajung barbatii scarbe

De ce ajung bărbații scârbe?!

Fără să vreau, i-am cunoscut mama și vă spun sincer, nu mă așteptam să dau peste o femeie deosebită. Bineînțeles că n-am avut prilejul să ne descoasem una pe alta la modul acela nerușinat și profund, dar mi s-au înmuiat genunchii când am văzut că el îi semăna leit. L-am iubit atât de mult pe el încât, văzând-o, mi-a venit să plâng și mi-aș fi dorit să o îmbrățișez. Ea îl născuse pe EL!

M-a uimit toată dragostea cu care vorbea despre el și chiar dacă știu că orice mamă își iubește și își laudă puiul, această mamă era o femeie deosebită care încercase să îi dea cea mai bună educație. Femeia asta îl crescuse frumos, îi insuflase niște principii și valori drepte, făcuse tot felul de sacrificii pentru ca el să ajungă un om de bine și un bărbat pe cât posibil de bărbat.

De asta mă îndrăgostisem de el. Pentru că atât cât s-a putut, fusese un bărbat așa cum rar îți este dat să cunoști. Educat, manierat, emaptic, inteligent, bun, protector, sensibil, comunicativ, curajos, asumat etc.. Cred cu toată ființa că este visul oricărei femei, doar că n-am știu să îl fac să fie bărbatul visurilor mele. Femeia care îl va iubi și pe care o va iubi, va fi o femeie extrem de fericită.

Și uite așa am încetat să mai detest un bărbat care m-a rănit într-un hal fără de hal. Un bărbat cu o mamă bună, n-avea cum să fie un om rău. Așadar, mi-am dat seama că pentru suferință nu este niciodată de vină un singur partener, ci amândoi. Dacă am primit răutate și suferință, sunt conștientă că și eu sunt de vină. Am iscat toată acea furtună, am partea mea de vină. Am trezit în acel bărbat toate acele sentimente negative și n-am putut să mă opresc la timp.

Da, poate că unii bărbați n-au nicio justificare! Sunt răi din născare! Pentru că așa le place să fie. Pentru că suferința femeii le alimentează propria stare de bine și îi face să se simtă puternici și invincibili, însă în majoritatea cazurilor, când relațiile nu merg, nu merg din cauza amândurora.

De ce, mama naibii, ajung bărbații scârbe?

Păi dacă e să analizăm, psihologii vor sări imediat cu veșnicul răspuns: părinții. Pentru că mama a fost posesivă sau din contră, pentru că mama a fost o ființă rece. Pentru că tatăl a fost autoritar sau pentru că n-a avut deloc tată. Pentru că părinții au fost alcoolici, l-au bătut sau n-au știut să îl ajute, să îl susțină, să îl încurajeze sau să-l educe așa cum trebuie. Sau mai e și varianta în care o dezamăgire cumplită în dragoste l-a transformat iremediabil. Știți, clasica poveste: fata a fost curvă sau a iubit o fată și respectiva n-a reușit să se îndrăgostească de el.

Cu toate acestea, oricât motive mi-ar îndruga cineva, pentru răutate nu există justificare! Un bărbat care nu se oprește atunci când simte sau vede suferința femeii, nu e bărbat. Când o relație nu mai funcționează, te oprești. Pui punct. Îndepărtezi femeie lângă care cele mai mari defecte ale tale ies la suprafață și gata. Ea nu mai e o nemernică frustrată, tu încetezi să mai fii o scârbă de bărbat.

Deși mi-e greu să recunosc, dacă bărbatul devine o scârbă, noi, femeile, trezim „monstrul”! El încetează să mai fie bărbatul visurilor tale atunci când tu ești cicălitoare, îl jignești, îl sufoci, ești prea disponibilă sau indisponibilă, când îl castrezi emoțional, ești posesivă, geloasă, exagerată, îl înșeli sau nu îl respecți, ceri prea mult sau oferi prea mult. În tot trebuie să existe un echilibru și mai ales, să nu treci niciodată acea barieră a certurilor. În toate cuplurile există probleme și conflicte, însă dacă încalci bariera și uiți de respect, să nu te aștepți ca el să rămână un domn. Din păcate, nu-i poți cere să fie domn când tu te porți ca o țață nesuferită!

Suntem oameni, iar domnia se pierde atât de ușor. De ce ajung bărbații scârbe?! Pentru că noi îi împingem în acel punct al degradării supreme.

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Cum-sa-inchei-o-cearta-1024x512
Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnii misterioși trag la mine. E dovedit științific. Bineînțeles că glumesc, numai că… uneori, am plăcerea de a da peste un om care să mă stimuleze intelectual. Atunci iau naștere aceste articole. Într-un fel sau altul găsesc inspirația în discuții și dezbateri care mă stimulează nu doar să gândesc și să-mi doresc să mai schimb câte ceva la mine, dar și să scriu despre aceste „probleme”.

Domnul misterios m-a întrebat – Ai și tu impresia că ceva a dereglat la un moment dat relația firească bărbat-femeie?

Răspunsul a fost – DA! La cât de rar întâlnită este dragostea, sigur ceva a stricat relația bărbat-femeie. Dar nu știu ce anume a dereglat firescul relațiilor. Nu știu când s-a produs această dereglare și nu știu dacă mai poate fi reglată în vreun fel.

Adevărul este că trăim într-o lume în care atracția fizică este mai importantă decât iubirea. Cei mai mulți oameni vor să se distreze, vor să simtă pericolul, să le curgă prin sânge pasiunea; foarte puțini sunt capabili să-și ia un angajament serios, să se înhame într-o relație deplină, bazată pe iubire, încredere și fidelitate. În fond, cine și-ar dori o relație adevărată când totul în jur este nesigur, când ispita este la tot pasul și avem din ce în ce mai puțină voință?! De frica suferinței, oamenii fug de iubire și aleargă după împlinirea sexuală. Este normal așa?!

Domnul misterios a venit, însă, cu o completare mult mai complexă – Acum culegem roadele revoluției sexuale care a transformat bărbatul și femeie din ființe complementare în competitori. Acel nivel de empatie și cunoaștere profundă nu se mai atinge pentru că totul este eclipsat de cunoașterea fizică, de sexul ca divertisment. Pe de altă parte, sunt convins că sunt multe fete care încearcă să fie cât mai dezirabile și disponibile sexual din naivitate, crezând că așa câștigă atenția și respectul bărbatului. Cu alte cuvinte, ne comportăm după standardele cerute de societate, dar în sinea noastră vrem exact opusul. Bărbații, cretini și lipsiți de onoare, voință și dominați de patimi caută și pretind femeilor respect și devotament. Iar femeile, vulgare și masculinizate, vor să demonstreze că „pot”, că sunt independente și reușesc tot ce își propun, dar care simt nevoia unui bărbat afectuos.

Există cumva o rezolvare? Probabil că există, dacă ne-am dori mai mult o iubire deplină și am învățat să ne dăruim complet. Dacă am pune mai puțin baza pe sexul ca divertisment și ne-am dori mai mult o familie, atunci poate că lucrurile s-ar îndrepta și ar fi mai puțini oameni singuri. În cartea „Feministul și noua ordine mondială”, Henry Makow, autorul, a dat o definiție foarte interesantă relației dintre bărbat și femeie, ca ființe complementare. Iată un scurt fragment din carte:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soțul, copiii și familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea și spiritul de conducător. Puterea bărbatului este afrodisiacul suprem pentru femei. Bărbații în mod firesc tânjesc după putere. Femeile vor dragoste. Astfel, contractual heterosexual (căsătoria) presupune schimbul dintre puterea femeii și puterea masculină, exprimată sub forma iubirii. Femeile îi fac pe bărbați puternici, încredințându-le puterea lor în schimbul dobândirii iubirii. Căsătoria canalizează puterea masculină pe o cale socialmente constructivă: construirea și sprijinirea familiei. Femeile „nu pot” avea totul. În sfera personală ele trebuie să aleagă între dragoste și putere.”

Concluzia: Bărbații și femeile trebuie să facă schimb de putere, nu să-și confrunte puterile, doar așa relația bărbat-femeie se va regla!

UPDATE: Articol scris în aprilie 2015. Oare ce o mai face Domnul Misterios? 🙂 Să-l caut, zic! :))))

Iată cum se conduce un bărbat

Iată cum se conduce un bărbat

Iată cum se conduce un bărbat…

Am învățat să șofez în 13 ședințe. La a 13-a ședință nu am mai făcut nicio greșeală. Și culmea, n-am nici simțul orientării, încurc dreapta cu stânga la fel cum i se întâmplă oricărei femei, mă apucă toate spumele când văd că ceilalți participanți la trafic nu respectă regulile de circulație, urăsc să frânez (prefer frâna motorului), înjur printre dinți, însă simt o plăcere orgasmică atunci când conduc. Șofatul îmi place, mi se pare ușurel, mă relaxează, mă face fericită.

Nici în viața de zi cu zi nu îmi place să frânez, darămite pe stradă. Sunt berbec. Mă arunc fără probleme cu capul înainte. Sunt curajoasă, nu și inconștientă. Șofez prudent, chiar dacă în viața sentimentală îmi asum adesea riscuri inutile. Pe stradă, deși mă doare inima, dacă trebuie să calc frâna, o calc. În viața reală calc frâna doar atunci când mi se pune pistolul la tâmplă. Dacă aș fi fost și eu mai puțin vulcanică, impulsivă și posesivă, liniștită aș mai fi fost.

Măi, nene, dacă a conduce un bărbat ar fi fost la fel de simplu ca șofatul, aș fi fost o mega muiere la ora actuală. Am iubit nebunește sau superficial, am fost iubită, am oferit și am primit, am luat, am cerut, am rugat, m-am sacrificat și am sacrificat, m-am culcat cu destui bărbați, am avut câteva relații bunicele, am trăit câteva amantlîcuri rușinoase, am făcut o sumedenie de greșeli, am învățat o mulțime de lucruri, mi-am asumat faptele, însă pe unele încă le regret și concluzia este că… tot n-am învățat cum se conduce un bărbat. Păi da, de manipulat este ușor. Bărbații sunt manipulabili o perioadă, însă urciorul nu merge de multe ori la apă. Oricâte arme sau strategii ai folosi, până la urmă bărbatul se deșteaptă. E valabilă și viceversa. Și femeile sunt proaste până la un punct. Când se trezesc, ai belit-o, să mă ierți!

Bărbații se lasă conduși doar în pat! 😀

Și uneori nici măcar atunci! 🙂

Poți călări un bărbat, dar nu îl poți conduce. Noi, oamenii, nu putem fi conduși. Dacă tipul respectiv îți place, dar nu prea îți place, îl iubești, dar detești o grămadă de lucruri la el, îl vrei cu totul, dar tare mult ai vrea să renunțe la unele treburi, l-ai iubi până la epuizare, dar mult te obosesc unele chestii la el, atunci… ori nu-i iubire, deci e obsesie, ori dacă chiar simți că îl iubești și te iubește, îl tolerezi așa cum e. Oamenii nu se schimbă dacă îi condiționezi. Oamenii nu se schimbă fundamental. Oamenii fac schimbări doar dacă vor și simt acest lucru. Oamenii fac schimbări doar de dragul altcuiva. Și nu, defectele sau pornirile distrugătoare nu dispar pur și simplu, ele sunt înlănțuite. Demonii nu pot fi uciși, ci doar dominați.

Adevărul este că bărbații nu pot fi conduși. Pot fi cel mult tolerați și iubiți cu bune și rele. Se va schimba dacă vrea el să te facă pe deplin fericită, altfel nu. El vede și simte. Dacă vrea, se schimbă, dacă nu, nu. El rămâne veșnic un suflet căruia nu-i poți pune lesă pentru a-l conduce după bunul plac. Așadar, dragi doamne și domnișoare, nu vă mai gândiți cum să-l acaparați pe X, cum să-l conduceți, iubirea aceea completă și împărtășită vine de la sine. Nu trebuie să o forțați și nici să o manipulați.

Dracu să le ia de manipulări, nu funcționează decât o perioadă. Din păcate… 😀

De ce vor femeile adevărul?

de_ce_vor_femeile_adevarul

Chiar așa, de ce vor femeile adevărul?! Articol scris pe 25 aprilie 2015, într-un moment în care îmi doream adevărul, însă îmi era teribil de frică de el. Și l-am aflat ulterior și n-am știut să-i fac față. Ca să-l accept, mi-am irosit un an de zile din viață. 🙂

De ce vor femeile adevărul? Mereu m-am întrebat. Și eu sunt femeie și caut adevărul cu lumânarea. În adolescență eram poreclită Avocatul Poporului. Și nu doar pentru că luam apărarea celor slabi, ci și pentru că nu mă lăsam până nu aflam adevărul și dădeam cu „vinovatul” de toți pereții. Ce mi-a adus? Am dat piept cu teama lor și cu marginalizarea mea. Mă ocoleau fără nicio remușcare, chiar dacă intențiile mele erau cele mai bune. Nici nu era de mirare, cine s-ar fi băgat prea mult în seamă cu o puștoaică băgăcioasă care nu se sfia să-și spună părerea și să gâsească vinovați, apărându-i pe cei nevinovați?!

De ce vor femeile adevărul? Pentru a-și demonstra că au dreptate? Pentru a-și hrăni intuiția? Stă în natura lor să îl caute și să-l dorească! Dar femeile nu știu ce să facă cu adevărul. Nu știu să îl folosească în favoarea lor, nu știu să-l pună să „lucreze” pe ele, nu știu să-l manipuleze astfel încât să-și atingă scopul. Nimeni nu este pregătit pentru un adevăr dureros și nimeni nu-l va aprecia de parcă ar fi primit o comoară. Bun, știi! Și cu ce te ajută să știi? În urma adevărului rămâne întotdeauna îndoiala, frica, dezolanța, singurătatea. După adevăr întotdeauna se află sfârșitul sau începutul sfârșitului.

De ce vor femeile adevărul? Pentru a distruge iluzia și singuranța! Pentru a se trezi la realitate. Pentru a conștientiza odată pentru totdeauna că s-au lăsat purtate de niște sentimente care nu se vor materializa niciodată. Adevărul strică iluzia de fericire. Sufletul rămâne nemângâiat și-atunci își fac loc incertitudinile și întrebările acelea care nu își vor găsi vreodată răspunsul. Frământarea îți este cunoscută? Ce gust amar are zbuciumul interior. Zbuciumul acela când ești în egală măsură furioasă și mistuită de dorul lui. Adevărul te-a îndepărtat de el, dar îl vrei înapoi. Ai vrea să-l ierți, dar nu poți să uiți. Și totuși fiecare centimetru din pielea ta tânjește după el…

De ce vor femeile adevărul? Unde începe și unde se termină păcatul adevărului până la urmă?

Cât de cârpă poți să fii?

cat-de-carpa-poti-sa-fii

Acest articol a fost scris pe 22 aprilie 2015 într-un moment în care eu însămi mă simțeam o „cârpă”. Tot ceea ce am scris aici, s-a dovedit a fi adevărat. Când bărbatul nu te mai privește cu respect și admirație, l-ai pierdut definitiv! 🙂 

Dur titlul – cât de cârpă poți să fii – nu-i așa?! Ei bine, ești o femeie cârpă dacă dai voie bărbatului să te trateze ca pe o haină veche. Îți asumi rolul de femeie cârpă atunci când te face de rușine public, când te înjură public sau în particular; când te înșală fără să mai ascundă acest lucru; când te lovește sau pur și simplu, când se comportă cu tine ca și cum ai fi un cățel, adică îți dă dragoste cu lingurița și afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul. Nicio femeie nu ar trebui să accepte un astfel de „tratament”. Dacă bărbații au orgoliu și mândrie și TU ar trebui să ai stimă și respect de sine. Nu accepta așa ceva, indiferent cât de mult l-ai iubi.

Aia nu e iubire atunci când zi de zi îți subminează sinele și te face să te simți un nimic. Tu NU ești un NIMIC! Meriți respectul cuvenit. Meriți să fii tratată cu blândețe, considerație, dragoste și așa mai departe. Dacă într-o relație nu există respect și o comunicare decentă, atunci aceea nu mai este o relație. Clar nu! Ești făcută curvă, ți se reproșează vrute și nevrute sub motivul geloziei; ești proastă pentru că nu îl înțelegi; nu ești bună de nimic, pentru că nu ești în stare să-i ghicești poftele; ceri voie ca să ieși în oraș cu prietenii, pentru că amicii nu îl plac pe el sau el nu-i place pe ei; îți impune să-ți vizitezi mai rar mama, pentru că ea se bagă în relația voastră. Limitele, reproșurile și jignirile sunt la ordinea zilei. Atunci de ce mai stai cu el? Ce te orbește atât de tare încât să rămâi tot acolo?

Ți-a spălat creierul și prin urmare ești o cârpă! Dar stai liniștită, într-o zi, oricât de uzată ar fi cârpa, oricât de ruptă, de murdară și de găurită ar fi ea, dacă o speli, o bagi puțin la clor și o clătești cu balsam, s-ar putea ca zdreanța să-și recapete strălucirea de odinioară. Deșteaptă-te, femeie! Nu, n-am de gând să-ți recit imnul! Doar te provoc să renunți la a mai fi găina călcată și bătută de „cocoș”. Leapădă-te de gândirea îngustă și renunță să mai crezi – mă iubește, dar așa e el, nu se poate schimba! Ba se poate schimba! Problema este că nu vrea, iar tu continui să-i permiți orice, fiind EXTREM de sigură că te iubește, dar așa e el – puternic – al naibii să fie el!

Fii o cârpă în continuare, iar el o să șteargă cu tine pe jos până când o să apară o femeie ADEVĂRATĂ. O femeie care să îl provoace și care să îi stârnească ACEL interes și ACEA curiozitate pe care tu, îndobitocită fiind, nu mai poți să le trezești în el. Bărbații așteaptă să fie puși la respect! N-ai crede, nu-i așa?! Eh, mai învață! Ca să te respecte, trebuie să te faci respectată! O femeie adevărată își cunoaște locul și știe să și-l câștige într-o relație. Fiind cârpă, nu faci altceva decât să grăbești sfârșitul relației. Un bărbat inteligent nu înjosește, iar o femeie deșteaptă, care se prețuiește, nu acceptă să fie înjosită și umilită. Oricât de mult l-ai iubi și oricât de bine ar face sex (nu dragoste!), ca să nu spun, oricât de bine te-ar fute, TREBUIE să fii femeie, nu cârpă!

Pagina 1 din 261234567...20...Ultima »